Articole

Pescuit la Răpitor/Ghid prentru Începători

Tactică
Pentru a prinde un salău, somn, avat, biban sau clean, trebuie să știm cateva lucruri despre echipamentul de pescuit la răpitor.

Fie că discutăm de condiții meteo sau geografia locului unde va pescui la răpitor, se ard multe calorii într-o astfel de partidă de pescuit. Sunt multe lacuri de pescuit unde iți poți încerca șansele dacă ai la tine naluca de răpitor corectă, lanseta de spinning adecvată sau mulineta de pescuit optimă.

Alegerea echipamentului pentru pescuit la rapitor


Echipamentul de pescuit la răpitor se alege dupa anumite criterii cu o baza logica în spate. Fiecare specie de pește răpitor are un anumit tipar în comportament, hrana și poziționare în lac sau rîu. Nu ii găsim oriunde si oricum. Peștii răpitori au anumite tabieturi. Echipamentele de pescuit la spinning sunt concepute pentru fiecare specie în parte. Unele lansete de pescuit sunt mai ușoare, altele sunt mai lungi iar anumite lansete permit exclusiv utilizarea de naluci foarte mari în dimensiuni.

Lanseta pentru pescuit la rapitor
Lanseta pentru pescuit la răpitor are mai multe forme. Este gîndită să asigure toate scenariile în care pescarul de răpitor se poate găsi. Exista situații cînd este nevoie să realizăm un pescuit la spinning la departare de mal, cu naluci grele, sau din barcă.

Nalucile pentru pescuit la răpitor influenteaza la randul lor, datele constructive ale unei lansete de pescuit la răpitor. Distanța de asemenea. Și nu numai. Trebuie luată în calcul și specia țintă alaturi de dimensiunea exemplarelor din real.

Lungimea lansetei pentru pescuit la rapitor
Tehnica de pescuit la răpitor de pe mal, necesită lansete de spinning mai lungi. Cu cît o lanseta este mai lunga, cu atît vom reuși să lansăm naluca mai departe la apă. Distanța joacă un rol cheie în pescuitul la spinning de pe mal. Putem traversa în recuperare cu nalucile de răpitor zone mai mari și cu potential ridicat care pot produce atacuri.

Este o metoda destul de limitata care, din pacate, va consuma multe naluci din trusa de răpitor a pescarului. Peștii răpitori au tendința să se poziționeze în zone cu agățături. O partidă de pescuit la spinning de pe mal ofera evoluții limitate nalucilor care pot ramane în agațătură pe substrat în zonele unde sunt evoluate.

Pentru o calibrare cît mai bună, pescuitul la răpitor de pe mal necesită lansete cu lungimi între 2,40 metri și 2,70 metri. Aceste lungimi asigură distanța necesara pentru a lansa nalucile în zonele cu potențial. Asigura și un control mai bun al peștelui în urma ințepării. Se știe că peștii rîpitori sunt energici și oferă drill-uri pe cinste.

Tipul lansetei pentru pescuit la răpitor...
Avem două posibilități cînd vorbim de lansetele pentru pescuit la răpitor. Există două mari clase în acest sens. Lansetele clasice de spinning și lansetele de baitcast. Deși deservesc același scop, vin pe platforme constructive diferite.

In funcție de abordarea bălții de pescuit, a nalucilor și a peștilor țintă, vom alege care stil este mai indicat. Sunt diferențe majore între modul în care se prezintă cele două tipuri de lansete de răpitor. O prima diferență sesizabilă va fi mandrina, apoi dispoziția și pozitionarea inelelor și apoi zona terminala inferioară ( manerele sau gripul lansetei ).

Lanseta de spinning pentru pescuit la rapitor
Lanseta de spinning pentru pescuit la răpitor este ușor de identificat în rafturile unui magazin de pescuit. Se aseamana cu lansetele de crap, doar ca sunt mult mai “ firave “ aparent. In realitate, sunt capabile să susțină greutați remarcabile și să lupte “ corp la corp “ cu pești răpitori și de 60 de kilograme.
Vin în lungimi cuprinse între 1,90 metri si 2,70 metri. Exceptional le vom găsi construite pe lungimi și de 3,00 metri. Sunt gîndite atît pe puteri de lansare cît și pe tipuri de acțiune. Acești ultimi doi termeni ii vom descoperi puțin mai tîrziu.

Sunt dotate cu inele performante care asigură o fluiditate ridicată firului atunci cînd se execută o lansare la apă. Greutatea inelelor este extrem de mică pentru a nu influența comportamentul lansetei de răpitor.

Principiul de funcționare are la baza forța în lansare, forța în drill și gradul de senzitivitate care permite pesacrului de răpitor să sesizeze trasatura. Sistemul de avertizare a trasăturilor în pescuitul la răpitor cu naluci artificiale are la baza transmiterea în mana în zona de contact ( zona unde pescarul ține ansamblul lanseta/mulineta ) a unei unde de sos scurtă și intensă.

Așa se manifestă trasatura unui pește răpitor în lanseta de spinning. Forțele la care se face referire sunt reprezentate de capacitatea lansetei de a absorbi socurile aplicate în momentul lanseului de pescar și exprimate de pește în timpul drill-ului.

Lanseta de casting pentru pescuit la rapitor
Mandrina cu “ tragaci” este primul semn că am luat contact cu o lanseta de baitcast pentru pescuit la răpitor. Urmatorul aspect puțin ciudat vor fi inelele. Sunt multe si mici în diametru. În majoritatea cazurilor, aceste lansete nu depașesc 2,20 metri.

Au fost concepute pentru pescuitul la răpitor din barcă. Acest stil de pescuit ofera acces mai mare pescarului de răpitor în zonele unde exista potențial piscicol țintă ridicat. Faptul că poți sonda o zonă mai mare este un avantaj. Cu cît zona de explorare se marește, aici avînd avantajul bărcii, cu atît lungimea lansetei scade. Dar și aici avem o bariera minimă a lungimii. 1,90 metri.

Lansetele de baitcast obligă pescarul să utilizeze mulinetele dedicate acestui stil. Nu se aseamana nici pe departe cu mulinetele de spinning clasice. Forma compactă, tipul și dispunerea manivelei fac ca aceasta mulinetă să nu fie greu de reperat. Este gîndită pe un profil care să îi permită pescarului să o “ îngroape în palmă” într-o poziîie susținută.

Lansetele de baitcast susțin aceleași forțe ca și lanstele de spinning. Pe langă diferentele constructive țntre cele doua clase, există și avantaje. Spre exemplu, evoluția unei naluci reactive cu un ansamblu de cast este mult mai dinamică și mai apropiata de realitate decît cu un ansamblu lanseta/mulineta de spinning.

Actiunea lansetei pentru pescuit la rapitor
Știm clar că unele lansete pentru pescuit la răpitor sunt mai flexibile, în vreme ce altele sunt mai rigide. Ușor de sesizat acest aspect atunci cînd ținem în mîna lanseta și încercăm mișcări repetate în vertical ( sus / jos) . Aceasta flexibiltate ofera pescarului de răpitor repere importante care il ajută să aleagă o lanseta pretabilă anumitor năluci și pești.

Punctele unde lanseta se curbează în aceasta mișcare , dezvaluie tipologia acțiunii cu care a fost echipată. Acțiunea lansetelor de pescuit la răpitor poate fi segmentata pe 3 trepte : rapidă, moderată sau parabolică.

Aceste tipuri de acțiune fac referire la punctul de unde sub tensiune aplicată, lanseta se va îndoi și cît de mult o va face. În funcție de tipologia constructivă a nălucii de răpitor la care apelăm, vom decide și ce lanseta este indicat să folosim.

Un amănunt important este că lansetele parabolice ( cele care se curbează pîna în zona inferioară ) sunt acceptate de pescarii de răpitor pentru placerea drill-ului și pentru faptul că acest grad ridicat de flexibilitate asigură un contact bun al nălucii în gura peștelui. Puțin probabil să scape. Pierdem însa la capitolul control, manevrabilitate, și distanța de lansare cu aceste lansete.

Puterea de aruncare a lansetei pentru pescuit la răpitor
Mulți confundă acțiunea unei lansete de pescuit la răpitor cu puterea de aruncare. Sunt termeni diferiți care reflectă propietați diferite ale unei lansete de răpitor. Puterea face referire la greutatea pe care acestea o pot lansa la apă. Greutatea este într-o relație directă cu năluca.

Da, ați ghicit, este vorba chiar de greutatea nălucii în sine. Intregul ansamblu. Dacă ne referim la nălucile moi, trebuie luată în considerare și greutatea jig-ului pe care o vom arma.`De asta spunem intregul ansamblu. Și tot intuibil este din aceasta clasă și talia peștilor ce pot fi capturați.

Puterea de aruncare a unei lansete poate pleca de la 0.5 grame și poate ajunge pînă la 120 de grame. Este lesne de intuit că aceste cifre fac referire la o alta terminologie de specialitate. Este vorba de clasa de lansete generată de puterea de aruncare. În cele din urmă, cele două propietați se vor combina și obținem lansete catalogate : Fast Ultra Light, Moderate Medium Heavy, etc.

Ultra Light
Această clasă de lansete pentru pescuit la răpitor face referire la gramaje mici de pînă în 8 grame. Speciile țintă sunt cleanul, pastravul si bibanul. Sunt gîndite pentru peștii răpitori de talie mică. Se pot captura accidental și exemplare mai mari, care, cu rabdare vor fi aduse la mal. Sunt lansete placate în drill.

Light si Medium Light
Dacă peștii cresc, atunci și nălucile vor crește. Nu ca ar fi neaparat o regulă. Dar e bine să corelăm marimea nălucii cu talia peștilor vizați. O năluca mai mare implică o greutate mai mare, deci o putere de lansare mai mare. Este un fel de reacție în lant.

Vom găsi în aceasta clasă de lansete pentru pescuit la răpitori gramaje între 3 și pînă la 12, uneori 15 grame.
Peștii ce pot fi capturați sunt în linii mari aceiași. Obținem o rezervă de putere mai mare pe lanseta dar nu ne vom mai adresa în sesiunile de pescuit cu năluci mici. Greutațile subdimensionate nu vor putea fi lansate corect la apă.

Medium
Clasa medium de lansete pentru pescuit la răpitor este cea care sparge bariera și între speciile de pești. Dacă la clasele anterioare am amintit bibanul, cleanul, pastravul, aici includem mai multe specii. Își fac apariția în zona de selecție salăul, avatul, știuca și somnul ( de maxim 10 kg ).

Pleacă de la un 7 grame și urcă pînă la 28 de grame. Se modifică structura lansetei, este mai robusta dar rămîne ușoara. Inelele sunt mai generoase, vîrfurile sunt distinct mai groase decît cele din clasele anterioare.
Se pot aborda partidele de pescuit la răpitor cu o gama mai generoasa de năluci.

Medium Heavy si Heavy
Clase deja separate. Jucării pentru copii mari. Lansete serioase , extrem de tehnice concepute pentru năluci mari și pești pe măsura. Aceste clase includ absolut toate taliile prezente în bazinul hidrografic . Pleacă de la 10 grame pentru Medium și se opresc la 30 .

Medium Heavy ia startul de la 15 grame și poate urca pînă la 50 cu ușurință.
În medie, orice pește răpitor cu greutatea de 7 Kg ( spre exemplu ) din familia : salău, somn, știucă sau avat va fi cautat cu lansete din aceste clase. Care e mai potrivită ? Năluca aleasă ne va spune acest lucru !

Extra Heavy
Pentru pescuit la somn cu năluci sau știuci capitale, ori pescuit în curenți de apă puternici, vom fixa atenția spre Extra Heavy. Aceasta clasă de lansete pentru pescuit la răpitor poate susține greutăți și de 120 de grame.
Fix pentru situațiile descrise mai sus. Optim sunt cele de 2,40 respectiv 2,70 metri. Merită să le studiați dacă aveți ocazia să ajungeți într-un magazin de pescuit.

Mulineta

În pescuit la răpitor, “ fară mulineta e pustiu….” . Dar lasînd gluma la o parte, mulineta are un aport foarte mare în acest stil de pescuit. Dacă întîmplător putem intepa pești mai corpolenti care sunt peste clasa lansetei pe care o utilizăm, atunci mulineta scapă turma cum se spune.

Două sau trei reglaje asupra sistemului de franare și ne cresc considerabil șansele să aducem peștele la mal. Este componența principală a unui combo de pescuit la răpitor. Merită toată atenția pînă în cele mai întunecate cotloane unde nu ajunge în interior.

Mulineta oferă distanță, anină nălucile , asigură o frană de luptă și ajustează tensiunile de la înțepare și din drill. Adică puțin mai mult ( dar vital ) față de lansetă. În funcție de clasa lansetelor pe care le folosim, avem si mulinetele portivite. Atît la spinning cît și în tehnica baitcast.

Sursa: totalfishing.ro
Made on
Tilda