Nouati

Braconaj Piscicol cu curent electric pe rîul Nistru

Grupul operativ al Direcției control resurse cinegetice și piscicole din cadrul aparatului central al Inspectoratului pentru Protecția Mediului (IPM), au efectuat razii în vederea depistării și combaterii cazurilor de braconaj piscicol în raioanele: Criuleni, Dubăsari, Orhei, Șoldănești și Florești.

În cadrul activităților desfășurate, inspectorii DCRCP au întocmit sumar 16 procese-verbale contravenționale, cu aplicarea unor amenzi în sumă totală de – 17 800,0 lei, prejudiciile cauzate mediului de către persoanele delincvente, calculate și înaintate pentru recuperare de agenții constatatori ai IPM, constituie suma de - 5 450,0 lei, concomitent, au fost ridicate în calitate de corp delict unelte interzise pentru pescuit cum ar fi: o undiță electrică, 7 plase din fibre polimerice netorsionate și un jupuitor.
Urmare a intensificării acțiunilor de control în perioada de prohibiție pe râul Răut, au fost întocmite 11 procese-verbale în temeiul art. 114 alin. (1), Cod Contravențional pe numele persoanelor care pescuiau cu undițele nu numai în lipsa permisului pentru pescuit ci și în perioadă interzisă.


Doi locuitori ai satului Molovata, raionul Dubăsari, care intenționau s-a pescuiască cu o plasă în râul Nistru, la fel au rămas fără scule și sancționați cu amenzi a câte 600,0 lei.
Un caz relevant de braconaj prin utilizarea curentului electric a fost depistat la miezul nopții în data de 27.05.2022, în proximitatea satului Verejeni, raionul Florești, unde inspectorii de mediu au reținut în flagrant, identificat și documentat doi locuitori ai satului, care cu o undiță electrică au capturat ilicit din râul Nistru un pește de specia crap și un avat, cauzând prin acțiunile sale ilegale prejudicii resurselor biologice acvatice în sumă de - 5 450,0 lei. Pe cazul dat, ambele persoane au fost recunoscute vinovate de comiterea acțiunilor de braconaj piscicol prevăzute de art. 114 alin. (5), Cod Contravențional, fiind sancționați cu amenzi maximale a câte 90 u.c. - (4 500,0 lei), fiind ridicate și uneltele care au servit la comiterea faptei.
Pentru captarea apei din râul Nistru, în scop de irigare a terenului agricol amplasat în extravilanul satului Cot, raionul Șoldănești în lipsa autorizației de folosință specială, în baza art. 110 alin. (2) Cod Contravențional, a fost întocmit un proces-verbal contravențional, cu aplicarea unei amenzi în mărime de 24 u.c. – (1 200,0 lei).

A fost supus inspectării lacul de acumulare Dubăsari, din apele căruia au fost ridicate șase plase braconierești instalate ilegal de persoane neidentificate.
Toate uneltele de pescuit ridicate, conform prevederilor pct. 19 din Anexa nr. 1 a Legii nr. 149 din 08.06.2006 privind fondul piscicol, pescuitul și piscicultura au fost transportate și predate pentru păstrare la depozitul Inspectoratului pentru Protecția Mediului.
Inspectoratul pentru Protecția Mediului, amintește, că recent a fost modificată legislația, astfel cuantumul despăgubirilor pentru un exemplar din fauna acvatică, indiferent de dimensiune și greutate, a fost majorat considerabil de la 10 unități convenționale (500 de lei) până la 300 de unități convenționale – ( 15 000 lei).



Sursa: inspectoratul pentru protecția mediului


Made on
Tilda