Nouati

Atenție dragi pescari!!! Deschiderea Pescuitului la scrumbie.

Stimați solicitanți și posesori ai permisului de pescuit

sportiv, amator și de agrement !!!

         Agenția de Mediu vă informează despre aprobarea Ordinului nr.17 din 05 mai 2022 cu privire la pescuitul scrumbiei în obiectivele acvatice piscicole naturale în anul 2022. Respectiv, ordinul este publicat în Monitorul Oficial nr. 141-150 din 13 mai 2022
         În conformitate cu prevederile ordinului menționat, în perioada prohibiției (15.04-15.06.2022), stabilite prin Ordinul Agenției de Mediu nr. 11 din 01 aprilie 2022, se permite pescuitul sportiv, amator și de agrement la Scrumbie de Dunăre (Alosa immaculataîn fluviul Nistru, timp de 33 de zile consecutive, de la 14 mai 2022 până la 15 iunie 2022 inclusiv, în bază de permis.
          Scopul elaborării ordinului este de a reglementa pescuitul scrumbiei de Dunăre (Alosa immaculata) în perioada migrării și de a menține la nivel optim potențialul reproductiv și efectivele acestei specii.

          Necesitatea elaborării și adoptării ordinului reiese din prevederile art. 40 alin. (2) lit. f) și pct. 13 din Anexa nr. 1 la Legea nr. 149-XVI din 08 iunie 2006 privind fondul piscicol, pescuitul și piscicultura.
          Prevederile de bază ale ordinului stabilesc perioadele şi zonele unde este permis pescuitul sportiv, amator și de agrement pentru Scrumbia de Dunăre (Alosa immaculata), în fluviul Nistru.
         Ordinul Agenției de Mediu cu privire la pescuitul scrumbiei în obiectivele acvatice piscicole naturale în anul 2022 a fost elaborat în baza propunerilor și recomandărilor ale Institutului de Zoologie, Institutului de Ecologie și Geografie, Centrului pentru Cercetare a Resurselor Genetice Acvatice „ACVAGENRESURS”, Inspectoratului pentru Protecția Mediului și A.O. Asociația Internațională a Păstrătorilor Râului „Eco-Tiras”.

Sursa:am.gov.md
Made on
Tilda