Nouati

AU ÎMPĂRȚIT AMENZI DE PESTE 37 DE MII DE LEI, ÎN PERIOADA DE PROHIBIȚIE

INSPECTORII DE MEDIU AU ÎMPĂRȚIT AMENZI DE PESTE 37 DE MII DE LEI, ÎN PERIOADA DE PROHIBIȚIE !!!

Vladimir RUSU, inspector principal Direcția control resurse cinegetice şi piscicole

Grupul operativ al Direcţiei control resurse cinegetice şi piscicole din cadrul aparatului central al Inspectoratului pentru Protecția Mediului, (IPM) a efectuat razii în vederea contracarării braconajului piscicol în raioanele: Dubăsari, Criuleni, Anenii Noi și Ștefan Vodă.



Urmare a inspectării și verificărilor efectuate în teritoriu, inspectorii de mediu au întocmit cincisprezece procese-verbale contravenționale cu aplicarea unor, prejudiciile cauzate mediului de către persoanele contraveniente, calculate și înaintate pentru recuperare de agenții constatatori a Inspectoratului pentru Protecția Mediului, constituie suma de – 24 190,0 lei, au fost ridicate în calitate de corpuri delicte unelte interzise pentru pescuit, cum ar fi: o undiță electrică, patru plase, două ecrane, o fatcă și un prostovol.


Toate persoanele care practicau pescuitul în perioada interzisă au fost supuse sancțuinilor sub formă de amendă maximă prevăzută de art. 114 alin. (1), Cod Contravențional, fiindu-le ridicate și sculele de pescuit.


Merită a fi ilucidate două cazuri de braconaj pisciciol depistate de către inspectorii de mediu în apele naturale ale râului Nistru, în sectorul extravilan al satului Talmaza, raionul Ștefan Vodă.

În jurul orelor 23:00 au foct documentați trei locuitori din satul Talmaza, care în perioadă interzisă (prohibiție), cu o plasă (unealtă interzisă pentru pescuit), prin metoda ”în derivă”, au capturat ilicit 12 exemplare de pești, de specia scrumbie de Dunăre, cauzând resurselor biologice acvatice prejudicii în sumă de – 18 150,0 lei. Pe numele acestor persoane s-au întocmit procese-verbale în temeiul art. 114 alin. (1), Cod Contravențional, fiindu-le aplicate amenzi în mărime a cîte 12 u.c. (600,0 lei), cu ridicarea sculelor de pescuit și cu înaintarea pretenției de recuperare a pagubelor cauzate.


Un alt caz a avut loc în același segment teritorial, în fâșia de protecție riverană a râului, unde inspectorii au curmat acțiunile ilegale a unui locuitor din satul Talmaza, care intenționa să pună în aplicație o undiță electrică. Pe faptul dat, la fel s-a întocmit proces-verbal în temeiul art. 114 alin.(5), fiindu-i aplicată amendă persoanei delincvente în mărime de 90 u.c. (4500,0 lei), cu ridicarea sculelor interzise pentru pescuit.

Din apele revărsate ale râului Nistru, în sectorul extravilan a satului Ciobruciu, raionul Ștefan Vodă, inspestorii au ridicat trei plase polimerice netorsionate instalate de către persoane neidentificate. Din pânzele acestor plase braconierești au fost eliberați în stare vie pești de diferite specii și dimensiuni în cantitate de aproximativ 5,0 kg.


Uneltele de pescuit ridicate, conform prevederilor pct. 19 din Anexa nr. 1 a Legii nr. 149 din 08.06.2006, privind fondul piscicol, pescuitul și piscicultura au fost transportate şi predate pentru păstrare la depozitul Inspectoratului pentru Protecţia Mediului.

Inspectoratul pentru Protecția Mediului, atenționează conform modificărilor survenite în anexa nr. 2, Legea privind fondul piscicol, pescuitul și piscicultura nr. 149 din 08.06.2006, cuantumul despăgubirilor pentru un exemplar din fauna acvatică indiferent de dimensiune și greutate a fost majorat considerabil de la 10 u.c. (500,0 lei) - minimal, până la 300 u.c. - ( 15 000,0 lei) - maximal.

Made on
Tilda